Dacia pare că și-a stabilizat creșterea pentru anul 2024 la un ritm de câteva procente, într-un moment în care cererea de automobile nu este strălucită, în regiune în care marca își desfășoară activitatea. În primele două luni ale anului, Dacia a vândut în plus aproximativ 6.500 de mașini, comparativ cu anul trecut.
Segmentul de mașini electrificate a crescut și în 2023, în Europa, ca urmare a subvențiilor acordate de unele state membre. Cota de piață a mașinilor cu încărcare (BEV și PHEV) a depășit 20 de procente pe continent, cu o proporție de 2 la 1 în favoarea mașinilor complet electrice.
Grupul Renault a vândut peste 2 milioane de vehicule anul trecut, având o creștere de sub 10 procente față de anul anterior. Dacia a contribuit la acest rezultat cu o creștere de aproape 15% față de 2022.
Marca Dacia a vândut în 2023 un volum total de autoturisme care depășește rezultatul din 2018, care până acum era al doilea cel mai bun din istoria mărcii, potrivit surselor Profit.ro. Recordul înregistrat în 2019 rămâne deocamdată neegalat de constructorul de la Mioveni, însă acesta ar putea fi depășit după lansarea noilor modele Duster 3 și Bigster, în următorii doi ani.
Vânzările Dacia în trimestrul al treilea au fost peste cele din perioada similară din 2022, însă procentul de creștere s-a diminuat vizibil comparativ cu lunile anterioare ale anului. La jumătatea anului, marca românească avea un avans de aproape 25%.
Dacia a reușit să încheie o jumătate de an foarte bună, cu o creștere de 24% a vânzărilor, însă provocările abia acum încep, deoarece peste criza de componente apare și un declin al cererii de automobile, pe întreaga piață, care ar putea afecta și marca românească.
Vânzările Dacia în primele patru luni ale anului, la nivel global, au crescut masiv și au reușit să ducă marca auto românească foarte aproape de nivelul istoric din 2019. După două crize care i-au înjumătățit vânzările, lansările de noi modele și scumpirile din industria auto au împins Dacia între mărcile cele mai populare din Europa.
Dacia a vândut la nivel global peste 170.000 de autovehicule, cu o creștere care a condus la atingerea unei cote de piață fără precedent pentru marca românească, pe piața din Europa.